Otita

Sa nu uit de partea serioasa a blogului, de inceputurile lui, caci am pornit la drum initial cu un blog adresat parintilor, despre copii, cu iz medical.

Si cum una dintre bolile cu care ne-am confruntat cel mai des – printre putinele pe care le-am avut – este otita, si cum suntem cam in plin sezon:(, impartasesc cu voi informatiile acumulate, din teorie si din practica, despre aceasta minunatie de boala.

Otita medie seroasa acuta

Am patit-o asta primavara cu Robi, in vreo 2 randuri. Ca si in primavara lui 2010, de altfel, dar atunci s-a complicat treaba intr-o frumoasa mastoidita, despre care voi vorbi cu siguranta mai tarziu.

Otita medie seroasa acuta este o forma mai usoara, daca pot spune asa, la noi a trecut de exemplu fara antibiotic. Este o boala a urechii medii care se manisfesta, printre altele, prin scaderea auzului – mai simplu spus, se infunda urechea. In spatele timpanului se aduna lichid, acolo unde la o ureche sanatoasa se afla aer. Astfel, ventilarea urechii medii nu se face in mod corect – este blocata trompa lui Eustache. Ma rog, nu vreau sa intru in detalii tehnice prea mari, ca nu ajuta pe nimeni… Lichidul respectiv practic nu mai poate iesi, ceea ce duce la infectie si poate duce la complicatii severe ale urechii, daca este afectat si mastoidul. Cauzele cele mai frecvente sunt infectii ale cailor respiratorii (viroza, gripa etc), alergia nazala, rinita. Poate afecta o singura ureche sau pe amandoua si este foarte des intalnita la copilul mic in jurul varstei de 2-6 ani. Unul sau doua episoade anuale cu o durata sub 3 saptamani se pot vindeca spontan sau cu tratament fara a lasa sechele auditive.

Despre tratament

Antibiotic, antiinflamator, antialergic, decongestionant nazal, aerosoli, nimic fun:(. Daca nici in urma tratamentului nu dispare lichidul, se poate ajunge la miringotomie – incizie la nivelul membranei timpanice, prin care se aspira lichidul din urechea medie. Noi n-am ajuns la asta, am fost la un pas… Vindecarea inciziei se face foarte rapid (in cateva zile-saptamani). Fara tratament se poate ajunge la otita medie seroasa cronica sau la otita medie supurata acuta si mai apoi cronica, despre care voi vorbi mai jos, intrucat am trecut si prin asta.

Atentie!

Pe durata cat timpanul este perforat, cutia timpanica comunica liber cu exteriorul. Atentie mare deci la orice poate patrunde in ureche, evident, ma refer aici la apa. La baie, puteti proteja incizia cu tampoane mici de vata imbibata cu vitamina A uleioasa sau cu dopuri speciale pentru urechi.

Otita medie supurata

Urata treaba asta, am patit-o cu Edi, tot in primavara, si a recidivat de 2 ori magaria:(. Mai mult decat atat, in aceeasi perioada am patit-o si eu, initial otita medie supurata cu timpan perforat, fix ca la Edi, ba chiar la aceeasi ureche (!), iar dupa 2 luni, am primit cadou si o otita medie seroasa acuta, fara perforatia timpanului, asta ca sa nu zic ca nu am fost si in pielea lui Robi. Insa nu e de gluma, durerile sunt crunte, iar complicatiile pot fi mari, si la adulti, si la copii.

Otita medie supurata (supurata adica timpanul este perforat si pe acolo se scurge lichidul adunat in urechea medie despre care vorbeam mai sus) se vindeca in 3 pana la 6 saptamani. Tratamentul cu antibiotic este indicat, la copii acesta fiind in prima faza injectabil, intra-muscular sau intra-venos.

In cazul recidivelor, medicul poate recomanda introducerea unui aerator transtimpanic, adica a unui tubulet in timpan, prin care se dreneaza lichidul. Ne-a recomandat si noua ORL-istul. Tubuletul poate fi temporar sau permanent, cel temporar se tine in ureche intre 3 si 9 luni. Poate sa cada singur sau se intervine din nou de catre medic, pentru a fi eliminat. In 90% dintre cazuri gaurica din timpan se vindeca singura. Un 10% din statistici arata insa ca se poate si invers, si atunci trebuie intervenit chirugical pentru astupare. Mai mult decat atat, in perioada in care tubul se afla in ureche, trebuie evitat pe cat posibil contactul cu apa, in special cu apa murdara pentru a preveni alte infectii si complicatii. Pe mine astea m-au dat inapoi… m-a ajutat in a ma hotari si faptul ca dupa 2 recidive, n-am mai avut probleme. In ciuda posibilelor efecte adverse, in ciuda acelui 10% nefast, as fi optat insa pentru tubulet, daca ar fi urmat inca o recidiva. Speram ca la primavara nu vom mai avea probleme.

Simptome

Febra, 38 – 39.5, mucisori, cefalee. Cu sau fara tuse, depinde de la ce a pornit totul. Dureri mari si in crestere pana in momentul in care este perforat timpanul. Dupa asta, durerea trece aproape de tot, persista senzatia de ureche infundata, precum si cea de bolborosit sau piuit in ureche. Disconfort la fiecare control, in special la aspirare, absolut necesara insa.  

Dar se poate si fara febra si fara muci, cum a fost la prima recidiva a lui Edi (initial a facut si el febra si avea mucisori). De altfel, asa am patit si eu, m-am trezit dimineata bine merci, cand am ajuns la birou aveam urechea usor infudata, usor de tot, pentru ca pana seara sa nu mai aud deloc cu ea si sa am dureri crunte. Cu durerile la pachet am ajuns la urgenta unde m-au chinuit si mai si (se pare ca am canalele inguste, mai ceva ca la un copil mic, am urechi imposibile cum ar spune ORL-ist-ul nostru). Spre miezul noptii infectia a perforat timpanul si m-am linistit putin, dar vreo 3 saptamani n-am auzit cu urechea respectiva decat un piuit ingrozitor si, din cand in cand aveam dureri surde, scurte, ca si cand imi dadea cineva cu ciocanul in timpan. Lichidul a incetat sa curga, sub antibiotic, dupa cca 7 zile, si la mine si la Edi.

Otita externa

De asta nu ne-am lovit, Doamne ajuta sa nici nu fie cazul.

Cauze:

-          Corp strain in ureche si/sau traumatisme diverse – si aici ridic un semn de alarma referitor la betisoarele de urechi recomandate de f multi medici pediatrici (!!!) si total contraindicate de catre specialistii ORL.

-          Infectii/micoze ale pielii la nivelul urechii, in zona externa, care favorizeaza patrunderea bacteriilor

Simptome

Durerea este spontana sau la atingere. Pavilionul si conductul auditiv extern sunt rosii, calde si tumefiate pe toata suprafata sau doar localizat in cazul unui furuncul.  Alte manifestari frecvente intalnite sunt: scaderea auzului prin ingustarea conductului auditiv extern, pruritul (mancarimile), caldura locala si uneori scugeri de lichid din conductul auditiv.

Tratamentul otitei externe se face in primul rand local si prin administrare de medicamente pe cale orala. Cel mai bine va poate sfatui medicul ORL-ist.

Surse: aici, aici si aici.

De 7 ori NU

Vorbim de acei NU de bun simt. Aceia pe care cel putin 50% dintre parintii romani nu ii au. Nu vorbim de acei NU, sa le spunem evidenti, cum ar fi: NU imi ucid/bat copilul, NU il pun sa fure, NU il dau afara din casa – desi, din pacate in aceasta privinta statisticile sunt realmente ingrijoratoare in Romania.

Sa vorbim asadar de 7 de NU, esentiali pentru mine, pe care vreau sa-i pun pe hartie, fie ea si virtuala, sa nu carecumva sa-mi uit vreodata promisiunile.

1. NU le voi spune copiilor mei: “Esti un copil rau.” Am mai scris aici care e parerea mea despre asta.
2. NU le voi spune copiilor mei: “Te urasc!” Din contra, cat de des se poate le voi spune cat de mult ii iubesc si cat de importanti sunt pentru mine.
3. NU le voi spune hunilor ca nu am incredere in ei. Never ever. La fel cum evit acum, cand sunt mici, sa le spun ca NU pot face un anumit lucru sau ca NU au voie X lucru sau Y actiune.
4. NU imi voi santaja niciodata copiii. Nici material, nici emotional, la fel de grave amandoua din punctul meu de vedere.
5. NU voi utiliza niciodata cu copiii mei (sau cu oricare alt copil, if case) sistemul de recompense. Ala celebru cu buline galbene, smiley faces sau negre, dupa caz, atat de celebru incat il practica mai toate gradinitele de statL. Sau ala in care copilul, maricel deja, spala vase pentru bani, sau pentru nush ce cadou promis de mama. Sa ma scuze audienta, dar mi se pare o prostie.
   Si ineficienta pe deasupra. Copilul trebuie invatat cu rabdare si tact sa constientizeze binele si raul, si diferenta dintre cele doua, diferenta dintre pericol si siguranta, dintre tare si moale, copilul trebuie sa spele vasele alea pentru ca vrea, pentru ca ii pasa, pentru ca asa crede si intelege el ca o ajuta pe mami sa economiseasca ceva timp de joaca tot pentru el, samd. Candva, orice copil va intelege asta. De noi depinde sa ne asiguram ca intelege si nu urmeaza orbeste.
6. NU imi voi umili vreodata copiii pedepsindu-i. Fie ca vorbim de “coltul rusinii”, de “covorul nush stiu cum”, de “scaunul nush de care”. Cel mult ma pot supara pe ei si le pot spune asta, pana cand vor intelege creste si vor realiza cum sta treaba. Nici cu Time Out nu sunt de acord, desi aici mai am de studiat, functioneaza cu succes la mine:).  
7. NU voi lua niciodata o decizie in numele lor. Si simt ca oricum n-o sa pot, si daca as vrea. Daca vor vrea sa mature strada in locul oricarei alte meserii considerata de societate a fi la un inalt nivel, so be it. Daca nu vor vrea facultate, de asemenea, insa sa-mi asume acest lucru, din toate punctele de vedere, inclusiv cel financiar. O singura exceptie am la acest punct: daca vreodata vor avea fie si cea mai mica tangenta cu drogurile, atunci, DA, de o mie de ori DA, voi lua cate decizii trebuie in numele lor, contrar vointei si fortei lor fizice, daca trebuie. Caz de forta majora, se-ntelege.

PS: mie imi place cifra 5, asa ca initial vroiam ca titlu “5 de NU”. Nu mi-a iesit, nu pot taia niciun NU din lista de mai sus. Ba mai mult, presimt un LE care sa vina in completarea listei. Cu siguranta mai sunt destule de spus.

LE: courtesy of Ioana, careia ii multumesc, nr 8:

8. NU imi voi minti niciodata copilul! In comment explica Ioana foarte bine si de ce.

si nr 9, din amintiri:

9. NU voi folosi niciodata, cu copiii mei sau altii, expresii de genul: “Daca nu esti cuminte, iti face doctorul o injectie!” SAU “Te mananca bau-bau, daca mai faci asa…” SAU “Te fura omul acela daca nu vii cu mine” SAU “Te bate mami, daca nu ma asculti.” WTF??? E poate greu de crezut, dar in secolul asta magnific in care traim, inca mai sunt folosite astfel de expresii. Si ne mai miram pe urma ca ii e frica copilului de doctori sau de intuneric.

Iar ultima expresie mentionata, ma enerveaza teribil, cum sa-i spui unui copil ca-l bate mami, cand mami oricum nu face asta ever, orice ar fi facut copilul ala si orice motiv ai avea ca sa-l determini sa faca sau nu un anumit lucru??

Buba din cada

Aseara la baie, imi arata Robi “buba” lui, ridicand ostentativ un genunchi la pupat. M-am conformat cu drag, am pupat genunchiul ud -> copil fericit. Edi, asijderea, buba lui fictiva, nevoia de atentie insa cat se poate de reala. Pupat al doilea genunchi ud -> inca un copil fericit.

Dupa un rastimp de balaceala, Robi imi arata o noua buba, a cazii de baie. Nu i-am raspuns:(, am auzit pe moment, dar n-am ascultat. Abia cand copilul a pupat buba cazii de baie am realizat ca trebuie sa spun ceva. Iata-ma, asadar, in fata unei prime dileme: cum ii explic copilului diferenta dintre obiecte si fiinte? I-am spus atat cat m-am priceput ca mama poate avea buba, tata la fel, si ei, si copiii de la cresa, si doamna de la cresa… dar o cada nu poate avea buba, acolo e doar o spartura (asta stie ce-nseamna), si ca nu are cum sa o doara. Nici jucariile nu pot avea buba, cel mult sunt stricate. Doar oamenii simt durerea fizica, nu si obiectele. Cada e un obiect… M-a ascultat cu mare atentie, dar eu simt ca am dat gres, ca nu a inteles, si nu fiindca e prea mic, ci fiindca nu am stiut cum sa-i explic pe intelesul lui.

Cum sa ma perfectionez in aces sens? Se apropie cu pasi repezi vremea marilor dileme, a explicatiilor, a negocierii, iar eu par ca nu posed limbajul simplu, care sa-i ajute pe ei sa inteleaga cum merg lucrurile in viata…. Oricat de mult as citi, oricat de mult m-as informa, tot nu ma simt pregatita.

Cars 2, 3d sau prima experienta la film

Mi-am propus de ceva vreme sa scriu despre cum a fost primul film al hunilor vazut la cinematograf. Azi m-a impulsionat postarea de aici, asa ca iata mai jos povestea hunilor la film.

Primul film al hunilor la cinematograf a fost Cars 2, varianta 3d. Am plecat de acasa cu asteptari la cel mai jos nivel (sa-mi fie rusine ca n-am avut incredere suficienta in ei). Puteam sa jur ca dupa 10 minute vom pleca de acolo in urlete, sotul ar fi bagat chiar mana in foc. Am ajuns la timp, ei foarte bine dispusi, mega incantati de Mall (am fost in Mall Vitan), o singura data in viata lor mai vazusera asa ceva:). Contextul ideal, bine pus la punct inainte: huni dormiti, odihniti bine, mancati. Luat bilete, hunii cuminti la coada (?!), suc pentru adulti, suc pentru copii, ochelarii pentru vizionare 3d, asezat in sala. Lume putina, maximum 10 persoane, alt punct tare pe ordinea de zi.

Prima greseala: am ales varianta titrata, nu dublata, cea din urma fiind la o ora cam tarzie pentru ei. A doua greseala, pe care nu mi-o pot asuma, cam multe reclame inaintea filmului, care da, le-au captat atentia, dar au mancat practic din timpul rabdator pe care aveau de gand hunii sa ni-l ofere.  

Dupa vreo 20 de minute de reclame, (de notat 2 momente haioase: cum s-a speriat Edi de o minge care parea ca iese din ecran spre noi si s-a afundat in scaun toooot, si cum tot Edi a incercat sa prinda niste fulgi de zapada ce pareau ca vin spre noi) a inceput filmul. Interes maxim, copii cuminti, cu ochelari pe ochi (?!), ce mai, parea ca viata mea toata e un film frumos de desene animate.

Vreo 20 de minute s-au uitat relativ interesati. Inca nu incepuse cu adevarat actiunea, cand au aratat primele semne de plictiseala – Robi, evident, de el imi era cel mai teama. N-a mai vrut in scaunul lui. S-a mutat langa mine. Apoi pe mine. Apoi in picioare direct. Fratica idem, dupa cum Martie nu va lipsi vreodata din post sau ca sa-mi arate pur si simplu ca ne tragem din maimute (oare?). Apoi au baut niste suc si au inceput sa vocifereze. Apoi au vrut langa noi, pe culoar (eram asezati strategic chiar la margine, sa ne retargem cat de discret posibil in caz de scandal). Apoi ne-am hotarat sa plecam, ar fi fost o lupta inutila si pierduta din start daca incercam sa-i fortam sa ramana. Aici s-au cam suparat, de fapt ei nu vroiau sa plece, doar sa misune prin sala.

Eu n-am inteles nimic din film. Am fost mereu atenta la ei, la reactiile lor sau la cum sa fac sa stea locului. Dar pana la urma, nici nu trebuia sa pricep eu ceva, ca nu venisem acolo pentru mine. Am decis pe loc ca Strumfii trebuie sa mai astepte vreun an. La fel de repede am decis ca trebuie sa incercam cu teatrul, acolo o piesa nu dureaza mai mult de o ora, deci s-au putea sa prindem chiar si finalul. Nu-s efecte speciale si spectaculoase, nici ochelari 3d, dar mizez pe adaptarea pentru varsta lor, asa ca vom incerca.

Una peste alta, eu am fost foarte multumita de experienta, chair daca n-o vom repeta curand.

PS: de notat ca hunii aveau 2 ani si 10 luni cand s-a intamplat asta.

Varicela

Initial blogul asta se vroia a fi unul oarecum tematic, oarecum medical, cu sfaturi diverse, plecand de la experiente medicale personale cu huni in burtica sau afara. Un fel de ghid. Inca ma tin si pe directia asta, asa ca iata, astazi un nou episod medical: varicela.

(Reiau pentru cine nu stie inca, astfel de posturi care se regasesc pe blogul nostru pleaca strict de la experiente persoanle, nu-mi permit sa scriu despre ceva prin care nu am trecut.)

Se intampla in aprilie-mai, undeva dupa Paste si inainte de operatia lor de polipi. Se intampla cand Edi era pe tratament antibiotic intravenos:(, pentru o otita medie supurenta cu timpan perforat – despre care voi vorbi cu siguranta ceva mai tarziu. Am primit-o cadou de la cresa, si otita si varicela, ma rog, cadou e impropriu zis, era oarecum asteptat de cateva luni. De surpriza tot am avut parte, caci a venit tarziu, la cateva luni de la primele cazuri din grupa lor, chiar cand credeam ca poate am scapat.

Simptome – in cazul hunilor

Au aparut la Edi cateva bubite pe fata. Mici, rosii, fara lichid, pe frunte si pe barbie. Ca niste piscaturi mici de tantar, care insa nu au trecut dupa cateva ore. Nu, dupa cateva ore s-au inmultit, pe toata fata si pe spate, razlet. In 48 de ore, primele bubute aveau deja lichid, iar eu stiam deja verdictul. In 3 zile Edi era plin. Adica pe 70% din corp, o forma foarte urata. Explicatia pentru asta a fost ca virusul a aparut pe fondul imunitatii scazute si al infectiei de la ureche. Lucru absolut plauzibil, intrucat la fratica virusul s-a manifestat cu totul altfel. Dupa 3 zile de la primele bubute ale lui Edi, au aparut si la Robi vreo 3 pe fata si vreo 2 pe spate. In urmatoarele 2 zile, i-au mai aparut vreo 6, pe numarate. Si asta a fost tot din punct de vedere eruptie la Robi.

Eruptia a durat vreo 4 zile cu totul, apoi toate bubutele s-au umplut de lichid alb, iar primele aparute au inceput deja sa faca crusta. In vreo 10 zile de la debut, toate bubutele aveau crusta. Mancarimi si agitatie peste masura, mai ales la Edi. De inteles, la cate bubutze avea. Reticent la tratament, in special in perioada de eruptie.

Alte simptome – care pot aparea, insa noi nu le-am avut

Febra usoara, pana la moderat, rectal 37.5 – 39, pentru 2-3 zile. Robi n-a avut sigur, la Edi nu bag mana in foc, caci era pe tratament cu antibiotic impotriva otitei pe care am ales sa nu-l intrerup, asadar nu sunt sigura.

Ganglioni umflati in zona urechilor si gatului. Nici din astia n-am avut.

Tratament

Aplicatii cu creme locale, mentolate. Lichide multe, mai ales in caz de febra, pentru a evita deshidratarea, insotite unde e cazul de paracetamol sau ibruprofen – ideal daca se poate fara. Antibioticul e de evitat cu desavarsire, infectia e virala si nu va avea efect oricum. Din contra, impiedica / amana eruptia bubutelor si lungeste perioada de convalescenta. In cazul lui Edi, noi am luat si antibiotic. Cantarind cele doua rele, otita si varicela, am ales raul cel mai mic… din fericire, n-au fost reactii adverse.

Noi am aplicat tinctura mentolata de la farmacie, amelioreaza usor mancarimea, si inca o solutie rosie ca racul, nu-mi amintesc exact numele, previne infectiile in cazul in care se rup bubutele.

Nicio restrictie privind alimentatia.

Alte aspecte

Bubutele provoaca mancarimi mari, neplacute si de neinteles pentru copilasi mici. Eu aveam vreo 11 ani cand am facut varicela si, desi constienta fiind de urmari, tot am rupt vreo doua. Lui Edi i-a ramas un semn haios pe nas si inca unul ascuns pe pleoapa.

Virusul e deosebit de contagios (incepand cu 2-3 zile inainte de eruptie) si periculos pentru altii (vezi femeile insarcinate, dar si fetii din burtica), asadar e indicat sa tineti copilul acasa, cel putin 2 saptamani. Unde mai pui ca imunitatea lui la momentul respectiv e praf, asadar riscul sa prinda si alti crocobauri e mare.

Perioada de incubatie este de 21 de zile dupa primul contact cu virusul, care se transmite pe cale orala si/sau prin saliva. Se zice ca dupa ce au erupt toate bubutzele, cel afectat nu mai e contagios, eu insa n-as baga mana in foc pentru asta.

Eruptia apare de regula pe trunchi si fata, in primele 24-48 de ore, mai apoi raspandindu-se pe membre si cap. Practic, bubutele vor aparea peste tot, Edi a avut inclusiv pe pleopa si in zona genitala.

Zice-se ca daca vaccinezi copilul impotriva acestui virus, poate face o forma mai usoara. De scapat insa tot nu scapa. Varilix ii spune vaccinului cu pricina, noi nu l-am facut si nu-l recomand. Cel mai bine va poate sfatui medicul pediatru in aceasta privinta.

Aici gasiti informatii si mai pe larg prezentate, de catre specialisti.

No, una peste alta, ma bucur ca au facut-o, ca au scapat relativ repede si ei si eu, si ca, cel putin  teoretic, au capatat imunitate impotriva acestui virus pe viitor. Desi zau ca stiu cazuri care au facut varicela de 2 ori in aceeasi viata.

Nu va pun poze cu hunii in vremea varicelei, mi-e ca peste ani vor citi pe blog si se vor supara. Nu ca n-ar avea si asa destule motive, dragii de ei. Dar jur ca erau simpatici foc si asa pictati!

Despre olita

Despre olita

Acesta n-o sa fie un post ‘tutorial’ despre ‘cum sa’ si ce ‘metode’ sa aplici ca sa… E pur si simplu un post de cum a fost la noi, pe care vreau sa-l pastrez pentru posteritate. Am aplicat toate cele de mai jos, de asta imi si permit sa vorbesc despre asta.

Cand este momentul potrivit pentru a incepe antrenamentul la olita?

Specialistii (doctori, psihologi) spun ca undeva pe la 18 luni is the moment. Adica atunci cand copilul isi poate controla sfincterele, sau altfel spus, cand isi da seama ca face ce face, si cand poate amana, fie si pentru foarte putin timp, momentul. In realitate, in functie de dezvoltarea fiecaruia, acest moment mult asteptat de mamici, poate veni mai devreme de 18 luni sau mai tarziu. Nu e nicio problema daca copilul inca poarta scutece la 3 ani – e foarte posibil sa sochez/isterizez audienta cu aceasta afirmatie, dar mi-o asum si o sustin cu tarie!

De ce nu mai devreme?

Pentru ca e absolut ineficient. Copilul va face, poate, la olita, insa in mod accidental, doar pentru ca s-a nimerit sa fie acolo la momentul potrivit. Poate invata asta, poate deveni rutina, dar pana cand nu se poate controla, cu siguranta vor exista accidente. O va face poate pentru ca trebuie, nu pentru ca intelege, nu pentru ca e pregatit fiziologic. Mai mult decat atat, copilul trebuie sa fie pregatit si emotional pentru acest moment.

Prietenia cu olita

Chiar daca nu ai de gand sa incepi antrenamentul, o olita e intotdeauna buna la casa omului cu copil mic. Lasa-o la indemana lui, lasa-l sa o cerceteze, intreaba-l daca vrea sa se aseze, fie chiar si imbracat. Olita va deveni cu siguranta prietena lui, cea mai buna cutie de depozitare a jucariilor. Treptat insa, va intelege care este rolul acestei “cutii” iar tu vei fi acolo sa savurezi momentul asa cum se cuvine.

One step at a time

Sau fiecare lucru la timpul lui. Si de regula unul singur. O data ce ai ales sa-l obisnuiesti cu olita, ramai la asta. Nu incerca tot atunci sa renunti la bibele de noapte sau sa-l dai la gradinita. Prea multe lucruri noi in acelasi timp il vor confuza si cu siguranta nu va face niciunul din ele cum trebuie. Sau cine alearga dupa doi iepuri, nu prinde nici unul.

Cum a fost la noi?

Am cedat presiunii din jur si am incercat sa-i pun la olita undeva pe la un an. Evident, esec total. Am renuntat repede, dupa o singura zi, si-am decis ca-i mai pun la olita cand vor incepe sa vorbeasca. Zis si facut. Am considerat momentul oportun undeva pe la 2 ani si 10 luni. Si n-am gresit, intrucat in mai putin de 2 saptamani, hunii au ajuns sa faca la olita. Nu i-am presat, nu i-am stresat, dar o data sau de doua ori pe ora le reaminteam de olita. E important asta, intrucat cei mici uita repede. Se iau cu joaca si pur si simplu uita sa faca pipi. Acum fie se duc singuri si fac – si-si dau jos chiloteii/pantalonii singuri -, fie imi spun ca fac si mergem impreuna.

La fel de importanta este reactia ta vis-à-vis de reusitele lui. Nu sunt adepta sistemului de recompense, de orice fel, pentru reusitele copilului, insa incurajarea si lauda cu masura, nu trebuie sa lipseasca in acest proces – ca si in multe altele. Asadar la noi a fost foarte bine ca i-am incurajat, ca nu m-am suparat cand nu reuseau, ca i-am laudat dupa fiecare reusita si, mai ales, ca am facut totul impreuna – dupa fiecare olita cu ceva in ea, le golim impreuna si le spalam. Iar ei se simteau responsabili si mandri in toata aceasta operatiune, un motiv in plus pentru a face la fel si data viitoare.

Noi n-am ajuns inca sa renuntam la scutec la somn, dar urmeaza si asta curand. Va tin la curent.

Semne

Cel mai bine ar fi ca inceperea antrenamentului la olita sa coincida nu doar cu momentul in care copilul realizeaza ce face, dar si cu momentul in care, intr-un fel sau altul, copilul iti spune ca vrea sa faca. Fie ca vorbeste, fie ca-ti arata: se tine cu mana de putzulica, se duce intr-un anumit loc din casa (dupa perdea, dupa usa etc), este mai agitat decat in mod normal, se inroseste la fata.

Termeni cheie: blandete, rabdare, perseverenta. Si rabdare.

Dragoste de huni

 

 

 

 

 

 

si mai jos o poza in aceeasi costumatie, in care li se vad moacele mai bine.

 

Muca si chioara

Aseara ma strigau hunii de zor din camera lor “Mama! Mama!” Ajung la fata locului si pe acelasi ton: “Muca! Muca!”, aratand spre fereastra. Mda, era pe geam o ganganie verde, specifica toamnei, nu-mi amintesc acum numele, dar stiu ca daca o strivesti elimina un miros ciudat. In fine, pentru huni orice ganganie e muca – musca (mai putin omida care e amina. omida-i gandanie?!). Bun, sa rezolvam criza, zic: “Mami, hai sa luam un pahar de la bucatarie, s-o prindem si sa-i dam drumul afara, sa fie libera, bine?” “Daaaa!”

Zis si facut. Iau paharul, ma introc in camera, il lipesc pe geam in dreptul inculpatei siiiiiiiii….. si realizez abia atunci ca inculpata era de cealalata parte a geamului! Am miscat putin geamul intredeschis si gangania si-a reluat zborul, iar hunii au fost tare multumiti.

Ne-am amuzat toti trei de patanie. Dar serios acum, eu chiar trebuie sa port ochelarii mai mult decat in fata calculatorului…

“Nu posi, mami?”

Unul dintre lucrurile pe care le pretuiesc cel mai mult din casa mea este dulapul din sufragerie. Dulapul comun, intins pe toata latimea sufrageriei-dormitor. Trei parti care adapostesc 90% din tot ce inseamna haine, ascunse cu grija de trei usi mari, glisante, de culoarea piersicii si a peretilor. Aseara am facut ce-am facut si am blocat usa din mijloc. Si m-am simtit intocmai ca nevasta ramasa fara sot, cu surubelnita-n mana si surubul alaturi, dar care nu stie cum sa le foloseasca.

Nu-i lucru curat, imi spun, si-ncerc s-o repar. M-am gandit ca o fi sarit de pe sine. Si da-i si trage, si da-i si-mpinge, asistata constiincios de huni. “Posi, mami? Nu posi, mami?”, intreba Robi. Ii raspund ca incerc, nu stiu daca pot, dar incerc si poate reusesc. “Lepala, mami. Nu me’ge, mami. Nu posi, mami…” imi zicea la fiecare 2 secunde. Iar daca prea absorbita de ‘munca’ uitam sa-i raspund dupa fiecare intrebare, ma facea insistent atenta: “Mama! Mama! Nu posi, mama? Posi, mama?”

In cele din urma, dupa ce am blocat toate trei usile, si-am deblocat-o apoi nu stiu cum doar pe a mea, intelegand ca am cu ce sa ma imbrac a doua zi la serviciu, am capitulat: “Nu pot mami, dar lasa ca vine maine tati si le repara!”

 Da, tati s-a intors acasa!

Mic paracios drag

Este vorba despre Edi. Am si dovezi:

1. La vizita bunicului de acum cateva zile, Edi a sarit primul la pupaceala. Robi se fastacea prin dormitor. L-am intrebat pe fratica unde-i Robi. N-a ezitat o secunda sa-mi arata spre dormitor si sa-mi spuna insistent: “Obi, aişi!” Apoi s-a dus si l-a adus de manuta pe inculpat la pupaceala de rigoare.
2. Aici ma vad nevoita sa deschid o paranteza: am inceput antrenamentul la olita de vreo 3 saptamani. Merge destul de bine, in special la Edi. Inchid paranteza. Lipsesc ieri un minut din aria vizuala a hunilor, sa vorbesc la telefon in relativa liniste cu sotul deportat de acasa pe motiv de boala. Termin convorbirea si ma indrept spre huni, care alergau deja in intampinarea mea strigand amandoi: “Caca! Caca!” Ajung in dreptul usii de la baie si zaresc olita plina de… respect. In stanga dormitorul lor, iar pe parchet, observ acelasi respect ca si in olita. Intreb indignata: “Hm! Cine a facut caca pe parchet??!” Rapid, Edi imi raspunde: “Obert! Aişi, veji! Obert! Aişi!” Ca sa fie tabloul complet, imi arata cu degetul cand la caca, cand la fratica.