Din nou despre parinteala

Cum altfel, decat de la parinti? Scriam acum ceva vreme despre cum vede un tatic meseria de parinte. Va invitam sa-i cititi parerea, dar si comentariile la articlul cu pricina, comentarii pe care le-am preluat si eu, in mare parte. Ce n-am scris atunci si reiau acum, cumva privit din alt unghi, dar la fel de inspiring si demne de notat undeva, si de recitit, candva.

1. “It’s difficult to explain children to people who don’t yet have children, because becoming a parent is an intensely personal experience. Every child is different. Every parent is different. Every culture has their own way of doing things. The experience is fundamentally different for every new parent in the world, yet children are the one universally shared thing that binds our giant collective chain letter of human beings together, regardless of nationality and language.” Foarte adevarat. Sunt aproape doi ani de cand am revenit in campul muncii, de cand sunt mamica lucratoare, si inca ma mai intreaba lumea cum e. Nu am raspuns pentru aceasta intrebare, cel putin nu unul pe care-l priceapa cei din jur. Asta pentru ca majoritatea celor din jurul meu, nu poseda niciuna bucata copil propriu. Si deci nu au cum sa inteleaga. Nu-i condamn, nici eu nu aveam nici cea mai vaga idee despre cum se poate schimba radical totul, atunci cand devii parinte.
2. Babies, whatever, sure, they’re super cute on calendars, just like puppies and kittens.” Cam asta gandea si taticul cu pricina. Apoi, continua: “Then I had a baby. I wouldn’t just throw myself under a bus for my baby; I’d happily throw my wife under that bus too – without the slightest hesitation. What the hell just happened to me?”
3. “Children give the first four years of your life back to you.” Cel putin 4 ani, as adauga.
4. “I’ve tried to explain parenting to my single friends like this: “You are aware of the price you’re going to have to pay before you pay it, sleepless nights, constant worry, no personal time, etc . . . however the REALITY of the price you pay is staggering! Constant exhaustion, literally ZERO time for yourself, high blood pressure form constant dread that they are ok, will be ok, still ok . . . still ok even now …”
5. “I liken it to seeing the world in color. You can tell all your child-less monochromatic friends how wonderful and rich the blue sky and green grass are, but unable in their black-and-white world to even imagine what you’re talking about, they say “uh, sure, sounds nice”. Pana cand ajung si ei acolo, nu?
6. “Having a child is a lot like running a marathon. An incredible challenge, but a worthwhile and transformative experience. We moved out of a self-center adulthood to find someone that we love more than ourselves. This is a good thing, it makes us better people.” I couldn’t agree more, asta e partea cea mai uimitoare din treaba asta cu copiii: o data ce-i ai, devii mai bun. Copiii te fac un om mai bun, te fac sa-ti doresti mai multe, sa-ti doresti sa fii sanatos si sa traiesti mult, bine, pentru ei, cu ei, mereu alaturi de ei. Sau cel putin asta simt ca mi s-a intamplat mie.
7. “When you have your first child, you say to yourself  <<Wow, what did I do with all that free time I hade when I didn’t have any children?>>,  because your days are now filled with taking care of your baby. But when you have your second child, you say to yourself  <<Wow, what did I do with all that free time when I only hade one kid?>>, because you realize you actually still had a lot of free time with only one kid”. Sau despre cat de flexibila e fiinta umana. Te obisnuiesti cu toate, iti faci timp pentru toate, chiar si cei mai dezorganizati din fire. Mie daca mi-ar fi spus cineva cum si cat voi dormi timp de 3 ani, i-as fi spus ca-i moarte sigura asta in cazul meu. Iata ca viata bate filmul, din nou.

Si o concluzie, cu care rezonez intru totul:

“You form ideas about what love is, its borders and boundaries. Then you have a child, look up to the sky, and suddenly understand that those bright dots in the sky are whole other galaxies. You realize that what you thought you saw before as love, was just the shadow cast from the real thing.”

Borcanele pentru mancare de pici

Recunosc ca ideea postului a venit din partea Adei, indirect. O idee plina de amintiri dulci-amarui, dulci pentru ca era o perioada foarte frumoasa, amare pentru ca s-a dus, cum se duc si nu se mai intorc cu toatele. Este vorba despre recipientele de depozitare alimente de la Avent. Am incercat si altele, niciunele nu s-au ridicat la inaltimea celor de la Avent. Sunt disponibile in 2 marimi, de 180 ml si de 240 ml. Vreo 10 la set, pretul fiind absolut acceptabil din punctul meu de vedere. E de cautat putin insa pretul asta acceptabil, le-am tot vazut si la preturi mai ridicate. Eu am luat un set de 10 de 180ml, in 2008, si am dat vreo 80 lei cu totul. Decent si inca le mai folosim.

Foarte important e ca le poti congela cu totul, iar un borcanel e fix cat ii trebuie unui copil intre 1 si 2 ani sa manance la o masa. Unui copil in limite normale asa, un mancacios poate avea nevoie de 2J. Pe noi ne-au ajutat foarte mult dupa ce eu am inceput serviciul, cand le lasam bunicilor mancarea gata preparata, pasata si congelata, pentru vreo 4-5 zile, dar si in plimbarile prin parc, cand hunii aveau mereu in program cate o gustare.

Foarte foarte important, nu au BPA.

De asemenea, in calatorii au fost foarte utile, pe cand hunii mancau inca pasat, gatit si servit numai de mine. Imi vin acum in minte si alte instrumente absolut necesare cand ma gandesc la calatorii (gen blender, steamer, incalzitor, termos), dar zic stop, poate n-or fi toti ca mine, sa plece la mare cu toata bucataria in portbagaj .

Una peste alta, recomand cu caldura borcanelele de la Advent, sunt o solutie eifcienta, practica si la un pret decent.

Sursa foto.

Viata cu hunii in culori si zapada

In weekend am exeprimentat pentru prima oara pictatul. Recunosc ca n-am inceput mai devreme din cauza mea, din comoditate si teama de mizerie, si ca as fi putut cu usurinta sa fac pasul asta mai curand, dar tot e bine si acum. Hunii au fost incantati, au cooperat, au apreciat. Si mi-am dat seama ca le plac culorile tari, lucru de inteles de altfel, si ca le e mult mai usor sa picteze, decat sa deseneze. Activitate care i-a tinut ocupati 40 de minute pentru prima oara, si pe care am repetat-o in reprize de cate 20-25 de minute ulterior. Duminica dimineata cand s-au trezit au cerut sa picteze, pe nemancate . Operele lor de arta mai jos.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Am profitat si de vremea frumoasa de afara si am fost in IOR si sambata si duminica. Tati s-a intrecut pe sine si ne-a facut cate un om de zapada in fiecare zi, sambata fara manusi chiar, la lumina felinarelor din parc. Am vrut din tot sufletul sa-l ajut, dar fara manusi n-am reusit sa fac mai mult decat un bulgaras. Am facut in schimb muulte poze.

Om de zapada cu par

 

 

 

 

 

 

 

 

Om de zapada dracusor

 

 

 

 

 

 

 

Dragoste de huni

E atunci cand dormim si Edi imi cere, tot mai des, sa-l tin in brate pur si simplu.

E atunci cand adorm cu mana mea in brate, ca si cand ar tine un plus.

E in fiecare secunda de co-sleeping.

E atunci cand imi iau mana si se managaie cu ea pe fata.

E in pupici dulci si ‘te iubesc’ inca stalcite.

E in fiecare ‘mami meu!’

E in fiecare seara cand ajung acasa.

E in fiecare moment in care ma cer, inevitabil amandoi in acelasi timp, de preferat in locuri diferite.

E in fiecare privire si in fiecare zambet.

E in fiecare secunda, aproape sau departe.

E de 3 ani si 5 luni.

O jucarie tare

Care i-a tinut ocupati pe huni cca 1 ora, in momentul in care au primit-o si care ii preocupa zilnic,  in reprize de cateva zeci de minute de atunci. Entuziasmul de pe fata lor spune totul, nu stiu cat de mult se reflecta in poze. Nu face parte tocmai din seria jucariilor care-mi plac mie (educative, de orice fel), insa e o metoda de ocupat timpul in vreme de boala. Si le dezvolta motricitatea fina si capacitatea de coordonare, asa ca primeste de la mine o recomandare.

 

 

 

 

 

 

 

Din nou, despre organizare

Nu vorbim despre cea tipica a hunilor, despre care am mai scris intr-o prima faza aici si mai recent, aici. Ci a mea.

Am mai spus ca e musai cand ai copii, mai mult decat unul in special, sa fii temeinic organizat. Asa cred eu. Am mai spus si ca mie imi e la indemana sa fac asta, ca pot trai cu liste si exceluri o viata si mai mult decat atat, pot trai chiar foarte bine. Cred ca si creierul meu se simte mai in siguranta cu liste si ganduri puse bine, structurat, cum altfel, in cutii si cutiute, fiecare cu eticheta de rigoare.

Paranteza: Nu-mi place risipa, de niciun fel, dar in mod aparte nu-mi place sa arunc mancarea. Urasc sa arunc ceea ce altii ar primi cu placere, ceea ce altii au nevoie, mi-e groaza cand arunc carne, in timp ce altii n-au parte nici macar de o coaja de paine uscata. Mi-e ciuda ca luata de val cumpar de toate (nu numai in materie de mancare), ca pastrez tot ce poate fi pastrat fara sa se-mputa, indiferent daca am sau nu nevoie. Mi-e ciuda ca, desi apartamentul mic, e bine organizat si locuri de depozitare exista din plin, totusi niciodata nu am loc suficient si niciodata nu gasesc usor ceea ce caut. Inchid paranteza.

Asa ca gata, zic stop, ceva trebuie sa se schimbe. Si cum altfel, decat cu ajutorul unei liste??!

De fapt, lista de mai sus nu difera foarte mult de cea pe care o faceam saptamanal, exceptand faptul ca nu le puneam pe toate pe categorii bine delimitate – habar n-aveam cat de mult ajuta asta. Ideea din spate care mi se pare buna e ca am gata lista completa, buna de printat la finalul saptamanii, bifand, dupa caz, cele necesare. Am printat-o in cateva exemplare bune, astfel incat sa nu pierd timp saptamanal cu realizarea unei liste noi, din care mai mereu uit cate ceva, motiv numai bun pentru a doua vizita saptamana la supermarket, care, nu-i asa, nu se poate finaliza doar cu strictul necesar…

Sper sa (ma) tina. Si banii aia economisiti astfel, sa se materialiezeze in ceva frumos, util, neuitat prin colturile ascunse ale vastului apartament.

Schema initiala am gasit-o aici, precum si o serie de alte sfaturi utile pentru parintii cu mai multi copii. Sigur, trebuie luat doar ce se potriveste pentru fiecare, autoarea ofera inca din start informatii de background si explica clar ca modelul lor nu este universal valabil. Nu exista parinte perfect, familie perfecta, copil perfect, nu exista reteta de succes. Dar unele tips and tricks va pot face viata mai usoara.

Enjoy it, dar faceti-o in mod organizat, bine?

Iarna in IOR

La sanius, probabil ultima tura in iarna asta, un motiv in plus de bucurie ca am reusit sa ajungem in weekend.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Caruciorul pentru gemeni

Mi-am propus de mult sa scriu despre aceasta piesa de rezistenta. Au trecut 3 ani si jumatate si abia acum m-am invrednicit. Better late, than never .

Daca ai un copil, nu sunt sigura ca mai ai nevoie de carucior. Adica exista alternative multa mai utile, atat pentru mama, cat si pentru copil (un carrier, de exemplu). Daca ai gemeni insa, si niciun ajutor prin preajma, atunci nu poti fara.

M-am gandit ceva pana sa termin aceasta postare, as fi vrut sa impart totul in avantaje si dezavantaje, dar mi-am dat seama ca nu prea sunt avantaje…. Unicul, singurul avantaj este ca te poti deplasa cu amandoi copiii (nemergatori pe picioare proprii), in acelasi timp. Ramane de vazut cum, pe unde, si cum te descurci sa iesi din casa sau sa te reintorci singur/a pentru ca…

-          Aceasta minunatie de piesa are cel putin 10 kilograme. Doar el, cu un minimum de accesorii. Nu neg ca or fi existand si variante mai usoare, dar nu le recomand, pana la urma vorbim de 2 carucioare in unul singur, de ceva ce trebuie sa suporte alte (cel putin) 20 de kg, asadar de ceva solid;

-          Daca stai la casa si-l poti lasa in curte/garaj sau daca ai o masina spatioasa de al carei portbagaj te poti dispensa usor, atunci problema kilogramelor carutului de gemeni e aproape rezolvata. Daca nu, poti pati ca mine: ai de coborat si de urcat cu el vreo 10 trepte mari si late din fata blocului, unde nu exista rampa si trebuie sa faci ceva inginerii / vraji spatiale intrucat nu intra pe usa blocului decat pliat. Nu intra nici in lift, decat pliat. Asta daca merge liftul. Iar daca nu stai la parter, ia in calcul si varianta de a urca cel putin un etaj cu el pe scari. Si gandeste-te, daca nu ai ajutoare, ce faci cu copiii in tot acest timp; mie mi-a dat mai mereu cu virgule;

-          Sunt foarte putine locatii pe usa carora aceasta minunatie intra fara a pliata;

-          La casele de marcat din supermarketuri nu poti trece cu carutul decat pliat sau pe sus;

-          Nu ai loc cu el pe cele mai multe dintre trotuarele din Bucuresti.

Exista si varianta tren a carutului, cu locuri unul in fata altuia, care poate salva situatia intratului pe usi inguste, dar:

-          E foarte greu sa iei curba cu un astfel de carut, nu e stabil, se dezechilibreaza usor; la fel si pentru varianta cu 3 roti a modelului de mai sus;

-          Locul din spate nu se intinde 100% la orizontala, astfel incat nu-l poti folosi decat dupa ce bebe poate sta binisor in fund – unde mai pui ca pasagerul din spate nu vede mai nimic in nicio parte;

-          E la fel de greu ca precedentul cu locuri unul langa altul;

-          Este de regula mai scump.

Nu discut despre un model anume, toate mi se par cam la fel de prost facute, neadaptate situatiei reale, pun pariu ca niciunul dintre designeri n-are (habar cum e cu) gemeni.

Noi Eu l-am folosit vreo 3 luni. 3 luni de chin. Lasam copii singuri in casa pret de 2 minute fugare, timp necesar sa duc carutul jos, pliat in lift, ca sa-l las mai apoi in strada, desfacut. Era singura varianta posibila, n-aveam cum sa-l desfac cu tot cu copiii dupa mine. N-aveam nici cum sa-l las in scara blocului, caci mai apoi, dup ace luam hunii, trebuia sa ies cu el pliat, deci unde ramaneau copiii? Dadeam fuga la huni mai apoi, pe unul il puneam in marsupiu, pe celalalt in brate, pe lateral. Norocul meu a fost ca nu erau dese momentele in care trebuia sa-i scot singura la plimbare, aveam o mega panica in momentul in care trebuia sa-i las singuri in casa.

Apoi am renuntat, si-am luat doua carucioare tip umbrela, usoare, de vreo 4 kg per bucata, carucioare pe care le prindeam, gratie taticului nostru inventiv, cu un fel de bara metalica, prinsa cu suruburi de picioarele carutului. Una sus, una jos, montat si demontat de fiecare data cand coboram, respectiv ma inapoiam acasa. 2 mari avantaje in acest caz:

-          Intram cu cele 2 caruturi si cei 2 copii din dotare in lift: un copil intr-un carut + un carut pliat + un alt copil in brate. Nu mai era nevoie sa-i las singuri in casa;

-          Era cu mult mai usor de impins, de carat, de manevrat;

-          Nu rezolva problema intrarii pe usa magazinelor, dar pe atunci nu mergeam singura cu hunii la cumparaturi, doar prin parcuri;

-          Am renuntat destul de rapid intrucat mi se parea usor instabil, nu foarte solid, si deci riscant, pe masura ce hunii castigau tot mai mult in greutate.

Una peste alta, multumesc bunicilor, asa cum sunt, ca m-au ajutat cand a fost cazul, altfel tineam hunii in casa pana cand invatau sa mearga.

Activitate cu numere, din nou

Repetitia e mama invataturii, asadar e foarte bine ca hunii stiu ciferele (de la 0 la 10, sa nu exageram), dar e si mai bine daca le putem repeta si mentine astfel ceea ce am invatat. Ne-am inspirat in urmatoarea activitate de la Mihaela, ‚reteta’ originala fiind insa de aici.

Ai nevoie de:

-          Un tub de la hartie igienica sau servetele din hartie (recomand aceasta din urma varianta, este mai mare ca suprafata);

-          Stickere cu cifre. In lipsa acestora, noi am decupat patratele de autocolant (hartie glasata cu autocolant) pe care le-am numerotat de la 0 la 10.

O sa continuam in acelasi sens si cu formele. Hunii au cooperat si le-a placut foarte mult. Ah da, si au muscat din tubul de carton .

 

 

 

 

 

 

 

Premiat de 3 ori

E ceva, inseama ca e pe bune si merit premiul asta. L-am primit de 3 ori:), acum de la Pitici dar voinici si de la Mihaela – Noi si caminul nostru. Nu voi mai raspunde la intrebari, abia ce le-am onorat saptamana trecuta. Ramane doar un maaare MULTUMESC!