De ce-mi place sa fiu un parinte Playful (III)

Nu, n-am terminat de citit cartea Playful Parenting. Citesc doar in metrou si-n ultima vreme am facut o pauza. Am relaut de curand si cel mai recent paragraf care merita notat si explicat este:

“When we constantly tell children what they should or shouldn’t do, they have no room to think for themselves and are forced to choose between resentful obedience or defiant rebellion. Playfulness helps them think for themselves, even about serious topics.”

Scenariul e cu siguranta cunoscut: “Du-te acolo! Nu arunca jucariile! Lasa telecomanda! Tine paharul drept! Ai grija pe unde mergi! Nu tipa! Mergi mai incet! Mananca tot! Trebuie sa tii piesa asta asa! Acolo nu este voie! O sa cazi, daca faci asta!”

Sigur, pentru sanatatea mintala, dar temporara, a unora dintre parinti, cele de mai sus pot fi lucruri de bun simt. Nu intru in aceasta categorie, desi, recunosc, in perioade de oboseala maxima, m-am trezit dandu-le hunilor astfel de replici.

Dar imi place sa cred despre mine ca sunt in plin proces de crestere maturizare si ca de fapt nu imbatranesc, ci ma fac mai inteleapta pe zi ce trece (si modesta, da?:)) si ca invat continuu. Din propriile greseli si experiente, din experientele altora, din carti, dar mai ales, de la huni. Nu de putine ori mi s-a intamplat sa cred eu ca hunii nu pot sau nu stiu sa faca un anumit lucru, dar sa observ, lasandu-i sa se descurce singuri, ca se descurca foarte bine!

Asadar, dragi parinti, lasati-i sa incerce! Lasati-i sa invete pe pielea lor. Lasati-i sa cada. Lasati-i sa se murdareasca, sa guste din tarana – in limitele singurantei, desigur – dar lasati-i sa descopere lumea in care traiesc pe cont propriu! Lasati un spatiu, vital, intre voi si ei. Lasati-i sa capate incredere in ei, fiti acolo in caz ca va cer ajutorul, dar nu incercati sa va impuneti propriile reguli, cunostinte, standarde asupra personalitatii lor. Nu veti putea tot timpul sa le suflati in ceafa si sa-i protejati de tot si toate, oricat de mult ati dori asta.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Si lasati-i sa se joace sau jucati-va impreuna cu ei. Asa vor invata mai usor lucruri noi, vor invata de drag, vor intelege lumea din jurul lor, cu toate lucrurile alea serioase si importante pe care noi ca parinti vrem sa le stie copiii nostri. Hunii stiu deja foarte multe cifre si litere, stiu formele si culorile, isi recunosc numele scris pe hartie – si n-am facut absolut nimic special in sensul asta. Si exemplele ar putea continua.

PS: Am mai scris despre Playful Parenting o data. Ba chiar si a doua oara. Si-o sa mai scriu.

Sursa foto: aici. Unde veti gasi si cateva exemple de cum sa va jucati cu cei mici si cum sa-i invatati, in joaca, lucruri serioase.